Mitropolia Moldovei îi ia apărarea profesorului preot acuzat că a lovit un copil: „Am vrut să dezamorsăm ceva din minciunile spuse” VIDEO

Mitropolia Moldovei îi ia apărarea profesorului preot acuzat că a lovit un copil: „Am vrut să dezamorsăm ceva din minciunile spuse VIDEO
Publicat: 26/03/2019, 22:08

Pe imaginile surprise de camerele de supraveghere se vede ieșind din școală un grup de elevi, între care și cel despre care s-a spus că a fost lovit de profesor, însă nu se vede preotul acuzat că a lovit copilul.

Filmul a fost postat de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, pe pagina sa de Facebook. Acesta a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că prin publicarea imaginilor a vrut să dezamorseze „ceva din minciunile spuse”.

„Am vrut să dezamorsăm ceva din minciunile spuse. Avem mărturii, reprezentanții noștri au vorbit și la școală. Se vede pe imagini că elevul nu leșina, nu-l aleargă preotul, nu e plin de sânge”, a declarat Constantin Sturzu.

Pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a afirmat că există „argumente pentru a susține că acuzațiile sunt, în covârșitoarea lor majoritate, cu totul nefondate”.

„Evaluând cazul preotului profesor acuzat că ar fi agresat vineri, 22 martie 2019, la ora prânzului, un copil de la Școala Primară din localitatea Baranca (județul Botoșani), avem argumente pentru a susține că acuzațiile sunt, în covârșitoarea lor majoritate, cu totul nefondate. (…) Pe primele secvențe se poate vedea cum iese din școală copilul care acuză că ar fi fost lovit, urmat de alți copii. Este primul care iese, alergând, și singurul care poartă și haine de culoare vișinie. Nu se vede niciun preot ieșind după ei și amenințând, deși special este lăsată filmarea să curgă până la minutul 1 și 10 secunde al montajului pe care-l puteți urmări.Pe secvențele următoare se mai poate vedea, pe o înregistrare făcută cu alte două camere de supraveghere publică, cum copilul merge fără nici un fel de probleme spre casă. Aceste secvențe sunt, credem, edificatoare pentru a respinge fără dubii măcar o parte dintre acuzații”, arată purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Acesta afirmă că speră ca și celelalte aspecte, cu privire la ceea ce s-a întâmplat în clasă, să fie lămurite în cel mai scurt timp.

Sturzu menționează că, în urma discuțiilor cu reprezentanții Primăriei și Școlii din localitate, s-a ajuns la concluzia că preotul se bucură de reputație bună, acesta fiind apreciat inclusiv de primar, care nu este de religie ortodoxă

Sturzu precizează că preotul „l-a prins de urechi și l-a scos afară”, pe elev, după ce acesta ar fi încercat să-l lovească cu piciorul.

„Acel copil, nefiind de confesiune ortodoxă, nu avea obligația de a participa la ora de religie, dar putea asista cu condiția să nu deranjeze. Nu i s-a cerut nici un fel de implicare în activitatea didactică, cu atât mai puțin să facă rugăciunea de la final sau să facă semnul Crucii. De-a lungul orei a deranjat în multe feluri clasa și chiar a adresat numeroase injurii și amenințări la adresa preotului. Nu dăm detalii pentru că nu ne dorim să stigmatizăm acel copil. La ieșirea din clasă, când preotul l-a rugat să-i spună tatălui său să vină la școală, acel băiat a dat să-l lovescă pe preot cu piciorul, moment în care acesta l-a prins de urechi și l-a scos afară. A fost o reacție de moment, de scurtă durată. Așa cum am afirmat în toate declarațiile, nimic, absolut nimic nu poate scuza această reacție a preotului”, a mai spus reprezentantul Mitropoliei.

Sturzu adaugă că, totuși, „de aici până la acuzațiile că l-ar fi dat cu capul de pereți până la sânge, că preotul ar fi ieșit afară și i-ar fi amenințat și pe ceilalți copii, că acel copil ar fi leșinat și căzut într-un șanț – e o distanță uriașă”.

Două anchete au loc în județul Botoșani după ce mama unui elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca a cerut intervenția medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de urechi și lovit cu capul de perete de către un profesor de religie.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani declarau, pentru MEDIAFAX, că a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, pentru a se stabili ce s-a întâmplat cu exactitate la o școală din județ.

Surse judiciare spuneau că un elev în vârstă de 11 ani de la școala din localitatea Baranca a fost agresat, în timpul orei de religie, chiar de către profesor, un preot din altă localitate. Mama elevului a sunat la 112 și a cerut intervenția medicilor, spunând că fiul ei a fost tras de o ureche și lovit cu capul de perete, pentru că făcea gălăgie la ore. Copilul a fost transportat la spital, având urechea ruptă.

La rândul său, inspectorul școlar general al ISJ, Gabriel Hârtie, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o comisie anchetează cazul.

Inițial, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că o decizie în acest caz va fi luată la finalizarea anchetelor începute deja de Poliție și Inspectoratul Școlar, însă preotul nu va mai preda religie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal